De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri : Jurnal
Livius Ciocârlie

Acest volum este un mozaic de gânduri care revelează o agitaţie interioară cauzată de conştientizarea unei existenţe aparent normale, în mijlocul unei familii în care autorul ar trebui să se simtă confortabil, dar care în realitate este cea a unui inadaptat – un inadaptat pentru că simte că viaţa trece pe lângă el, iar el nu-şi găseşte locul – şi singurul lucru pe care îl poate face este să privească vârtejul întâmplărilor zilnice cu un umor amar. Reprezentativ este episodul cu cheia care nu se potriveşte în broască: Ajung în dreptul blocului, de unde Alexandra tocmai iese. Se duce la ore. Să mă întorc? Nu, lasă, am eu cheia. Şi efectiv, o am. Numai că nu deschide. Încerc pe o parte şi pe alta, îmi scot palton, căciulă, mă scarpin în creştet, iar încerc. Probează şi vecinii, acelaşi rezultat. E ora opt trecută, la nouă am întâlnire pertractată de Bazil cu M.Z. Şi eu stau în faţa uşii ca un nu spun cine, cu doua sacoşe pline ochi. Noroc cu vecinii. Le predau avutul şi mă duc la rendez-vous, aşa nespălat, nebărbierit.

Cine nu se regăseşte în astfel de situaţii? Totuşi se simte acumularea frustrărilor pe măsură ce parcurgem textul lui Livius Ciocârlie. Toate sunt detalii ce creionează o viaţă “salvată” doar făcând haz de necaz.

Precum Sancho Panza, personajul(-narator) porneşte într-o călătorie obositoare, pe care se stăduieşte să o înfrumuseţeze cu vorbe de duh, ca în final să devină filozof, dar şi apăsat de povara realităţii.