Jurnal intim
Miguel de Unamuno

Acest volum este o culegere de scurte gânduri, meditaţii considerate poate demne de aşternut pe hârtie pentru ca autorul să poată reveni la ele ulterior, în plin zbucium al regăsirii spirituale – dat fiind că Unamuno a trăit o adevărată criză religioasă – care l-a transformat într-un precursor al existenţialismului religios şi l-a făcut să se autodefinească drept un “creştin agonic”.

Dar – dincolo de acceptarea textului ca document-mărturie a evoluţiei interioare a unui scriitor de referinţă – îl putem vedea şi ca pe un punct de plecare pentru dezbateri ale cititorilor, fie ei credincioşi sau, dimpotrivă atei.

Doctor în filozofie şi litere, Unamuno ne oferă un discurs aproximativ filozofic, oscilând între monolog şi dialog cu lumea sau cu Divinitatea. Are o imagine personală despre Divinitate, e într-o continuă căutare a Dumnezeului propriu fiindcă, în calitate de creator, are nevoie să se plaseze într-un raport anume cu Creatorul Suprem. Astfel îi urmărim traiectul de autocunoaştere şi, încercând să-l înţelegem , ne înţelegem mai bine pe noi înşine.

Poate că acest Jurnal nu se adresează cititorului obişnuit cu un stil comercial, însă are multe elemente care îl recomandă unui public titrat. Atinge cam toate temele fundamentale ale literaturii – natura, lumea raportată la cosmos, viaţa şi moartea, dragostea, ideea de divinitate, precum şi rolul bisericii, starea de creaţie, punând accentul şi pe imaginea femeii-creatoare, vorbind şi despre artă în general, dar realizând şi un interesant studiu al relaţiilor dintre oameni.

Totuşi – după un lung periplu printr-un labirint de gânduri înlănţuite – doar parcurgând Jurnalul scriitorului putem afla la ce concluzie a ajuns şi şă ne întrebăm care sunt propriile noastre convingeri.