Nataşa blues
Dorin Spineanu

Erotismul intens ocupă un loc important în prozele scurte din Nataşa blues, dar o dimensiune nouă se insinuează în scrisul lui Spineanu, mizând pe confruntarea copilului precoce, a toate înţelegător, cu lumea celor maturi. Viziunea mizantropică a naratorului, se ciocneşte de aceea ingenuă, neexperimentată şi lacomă de cunoaştere a copilului, a cărui privire limpede naratorul-scriitor ştie să şi-o reamintească. În acest mod violent contrastant se livrează o lume pasionat colorată, o umanitate bogată în tipuri şi fizionomii expresive. Într-o frazare concentrată şi alertă scriitorul foloseşte tuşe viguroase, percutante; stilul său nu lâncezeşte niciodată, imaginile prind contur puternic şi viaţa personajelor pare accelerată. Paradoxal şi surprinzător, Dorin Spineanu oferă cititorilor o nouă lectură deconcertantă, între râs şi plâns, care alternează texte şocante, destinate unui tip special de receptare, cu altele de un lirism aparte. Războiul autorului cu toată lumea, evident în tonalitatea cvasigenerală a cărţii, codifică, la o privire mai atentă, conflictul autorului cu el însuşi, multiplicat ca personaj în toate celelalte personaje, create şi folosite ca pretext pentru a se dezvălui pe sine.

Pe fundalul sumbru al societăţii româneşti aflate într-o interminabilă tranziţie, Dorin Spineanu oferă o nouă serie de povestiri, menită să surprindă delirul lumii postrevoluţionare. Realitatea brută e deformată până la suprarealism, accentele grave apasă cu greutatea ghilotinei asupra moravurilor unei epoci în degringoladă. Personajele se zbat în apele tulburi ale enigmelor cu tentă poliţistă, ale afacerilor dubioase, ale şantajului politic. În ochii autorului, singura posibilitate de ieşire din vârtejul ameţitor pare să fie iubirea, chiar şi atunci când personajul principal e un puşti de numai zece ani. O carte în care cititorul dacă nu se va recunoaşte pe sine va recunoaşte cu siguranţă realitatea vieţii româneşti de zi cu zi.