Ultimul om
Dan Stanca

Deşi romanul lui Dan Stanca se anunţă pe coperta a 4-a drept un roman de factură poliţistă, această declaraşie este departe de adevăr. Dacă ar fi să cădem în mania etichetărilor, am îndrăzni să-l plasăm în categoria romanului existenţialist, iar personajul principal în cea a tipologiei dostoievskiene, sub semnul unui destin mai mult sau mai puţin kafkian.

Ceea ce legitimează menţiunile anterioare este drumul aproape iniţiatic al personajului principal, profesor ajuns la pensie, care combină obsesiile vieţii personale (sinuciderea unicului fiu şi nebunia soţiei internată într-un sanatoriu) cu interogaţiile filosofice şi religioase privind sensul lumii noastre postdecembriste şi, mai mult, sensul existenţei acestei naţii, în bună tradiţie ortodoxă. Această dublă preocupare îl determină psihologic (ca să nu exagerăm propunând, pe linia sugestiilor autorului, un determinism natural), căutând şi desfăşurând discuţii cu reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ; întîi, cu părintele Andreica, tipul preotului de ţară, care prin seninătate şi bun simţ spune mai puţine decât ştie, ulterior, cu părintele Toader, care visează întemeierea unei noi religii.

Astfel, personajul principal ajunge în subteranele Bucureştiului, unde cunoaşte o specie nouă de om, ciclopul, cu un singur ochi în frunte, rezultat al împreunării celor doi ochi daţi de la natură. Aici conştientizează faptul că a-şi mânca semenii a devenit în Bucureştiul postdecembrist un act propriu şi nu o figură de stil. Iar aceasta nu e decât consecinţa firească a ieftinirii cărnii, carne provenită din metamorfozarea instantanee a oamenilor in animale bovine. Absurditatea reiese însă din faptul că aceeaşi persoană va fi etichetată, de exemplu, la trecerea de pietoni, fie în calitate de om, fie în cea de tăuraş numai bun de sacrificat; ceea ce se şi întâmplă, când percepţia majorităţii decide că respectiva persoană e animal şi nu om.

Astfel, chiar dacă finalul romanului nu aduce nimic nou (o notă de ziar anunţă moartea unui profesor pensionar pe un câmp), cartea lui Dan Stanca poate constitui un prilej de reluare şi reevaluare a întrebărilor şi principiilor care ne conduc viaţa.