Cititul şi scrisul
Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu, considerat unul dintre cei mai importanţi critici literari români în viaţă din ultimii 50 de ani, s-a născut la 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, într-o familie de profesori de liceu, tatăl, Petru Apolozan şi mama Sabina. În anul 1953, după arestarea părinţilor săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern şi a luat numele acestuia, Manolescu.

Activitatea sa literară este încununată de apariţia în 2008 a uneia dintre cărţile sale fundamentale Istoria critică a literaturii române, ediţie definitivă.

Cititul şi scrisul este o carte autobiografică care descrie copilăria şi anii de formare a scriitorului, familia acestuia şi evoluţia sa până în anii de studenţie şi de debut în presa literară. Alternarea descrierii lecturilor copilului şi adolescentului cu elemente din biografia familiei şi ea impregnată de cărţi şi lecturi are farmec şi captează interesul. Fără îndoială dincolo de gândurile legate de citit şi scris, întâlnim o viaţă petrecută în mijlocul cărţilor, pe care autorul o situează sub semnul replicii lui Sartre: „Mi-am început viaţa aşa cum fără îndoială mi-o voi sfârşi: în mijlocul cărţilor”.

Ideea generală a cărţii ar fi că viaţa unui critic literar este trăită şi se manifestă prin cărţi, şi se exprimă cel mai bine prin trăirile pe care le generează cărţile.