Personalităţi locale

Nicolae Milescu Spătarul (cărturar)

Milescu-Spătarul, Nicolae

Personalitate de seamă a secolului al XVII-lea, Spătarul Nicolae Milescu, fiul lui Gavril, s-a născut în 1636 în ţinuturile Moldovei. Tatăl său era grec, de origine macedoromână, care venise din Laconia şi se căsătorise cu o fată de boier. Familia cărturarului făcea parte din nobilimea moldovenească, având proprietăţi în vecinătatea satului Mileşti, ţinutul Vaslui, iar numele familiei Milescu apare mai târziu, în documente, legat de moşiile Boţeşti, Căzăneşti, Frenciugi, Tătăruşi, din aceeaşi regiune.

În 1642 începe să înveţe carte la Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi din Iaşi, apoi la Constantinopol. După terminarea studiilor s-a întors în Moldova, unde a fost numit secretar la curtea lui Gheorghe Ştefan, după prăbuşirea lui Vasile Lupu, care crease o “epocă” în istoria culturii româneşti. Vorbea curent mai multe limbi străine: latina, greaca, slavona, turca, italiana, lucru foarte preţios pentru o funcţie diplomatică.

Nicolae Milescu, cunoscător al limbii şi literaturii greceşti, a copiat şi tradus opere religioase greceşti: Istorie despre sfînta icoană a prea sfintei născătoare de Dumnezeu Maria, lucrare bazată pe scrisorile greceşti ale împăraţilor bizantini, încadrându-se într-un curent hagiografic pancreştin. Sub domnia lui Gheorghe Ghica (1658-1659) devine spătar, titlu pe care l-a păstrat toată viaţa ca pe un al doilea nume. În această perioadă traduce din greacă lucrarea lui Agapie Landos, Mântuirea păcătoşilor. În timpul şederii sale în Ţara Românească, spătarul continuă să cerceteze vechi manuscrise religioase şi istorice în mănăstiri şi aduce în Moldova o copie a lucrărilor greceşti ale Mitropolitului valah Matei al Mirelor, liturghia Sfintei Paraschiva şi a Sfântului Grigore Decapolitul.

În călătoria sa în Occident străbate aproape toată Europa, ajunge la Berlin, la curtea lui Frederic Wilhelm, apoi la Stetin în Pomerania. Călătoreşte în Franţa, apoi după moartea lui Gheorghe Ştefan pleacă în Moldova, unde este domnitor Iliaş Alexandru. Acesta îl pedepseşte pe Nicolae Milescu Spătarul, ordonând să i se cresteze cartilagiul nasului, semn de trădare pentru cei care complotau împotriva domniei.

Este trimis la Moscova de Patriarhul Dositei al Ierusalimului, vechi coleg de şcoală, cu o scrisoare de recomandare pentru a-l sluji pe ţarul Alexei Mihailovici al Rusiei, dar să fie şi omul său de încredere în treburile religioase şi în legăturile celor două biserici ortodoxe, greacă şi rusă.

În 1675 Nicolae Spătarul conduce o ambasadă spre China, unde stă timp de trei ani. Descrierea pe care Nicolae Milescu o face asupra călătoriei sale în China constituie cea mai preţioasă dintre operele sale şi îi aduce faimă europeană şi universală: Jurnal de călătorie în Siberia, Documentul de stat al soliei în China, Descrierea Chinei.

Traduce din limba latină în limba greacă lucrarea lui P. Gilles, Despre topografia şi antichităţile Constantinopolului şi din greacă în rusă cartea lui Simeon de Tesalonic, Despre erezii, tipărită la Iaşi în 1683. Colaborează la reforma şcolii superioare din Moscova, în programa căreia s-au introdus latina şi ştiinţele, contribuind astfel la occidentalizarea culturii ruse.

În 1708 Nicolae Milescu Spătarul moare la Moscova la vârsta de 72 de ani, după ce a adus importante servicii, timp de treizeci şi şapte de ani, ţarilor Rusiei. Erudit poliglot, diplomat abil, călător faimos în Orient şi Occident, scriitor de talent, Nicolae Milescu Spătarul rămâne printre marii etnografi ai lumii şi între pionierii sinologiei.