Istoric

Contemporan cu Miron Costin şi cu Dosoftei, Nicolae Milescu este una din personalităţile de seamă ale secolului al XVII-lea, cărturar, diplomat, teolog, istoric, geograf, etnograf, filolog, scriitor, memorialist mai ales, de circulaţie mondială. După propria-i mărturisire s-a născut în 1936(?) la moşia Micleşti lângă Vaslui, ca fiu al unui boier Gavril, originar din Peloponez.
A studiat istoria, teologia şi filosofia la Şcoala Patriarhiei din Constantinopole cu profesori vestiţi ca Gabriel Vlasios şi Ion Cariofilis, învăţând limbile latină, elenă, slavonă, turcă şi neogreacă. La 17 ani îl găsim grămătic la curtea domnitorului Gheorghe Ştefan, în Moldova.
În 1655 îl însoţeşte pe Gheorghe Ștefan în Ţara Românească, descoperind, în trecere pe la Mănăstirea Neamţ, importante documente legate de domnia lui Alexandru cel Bun.
În 1659, noul domn moldovean, Gheorghe Ghica, îi acordă rangul de spătar. În acelaşi an, la 20 noiembrie, îl urmează pe Gheorghe Ghica în Ţara Românească (acesta venind la domnie ca urmaş al lui Mihnea al-II-lea.) Aici este numit mare spătar.
În 1660 Nicolae Milescu trece în Moldova unde domnea Ştefăniţă Lupu. După unele mărturisiri reiese că în acest an a fost pedepsit, pentru uneltire împotriva domniei, cu tăierea nasului.
La 10 ianuarie 1661 termină de tradus din greceşte Catehismul ortodox al patriarhului Afanasie al Alexandriei, “Carte cu multe întrebări, foarte de folos, pentru multe treburi ale credinţei noastre”, în care afirmă originea latină a creştinismului la noi şi latinitatea limbii române.
În 1664, aflat la Constantinipol, traduce din “elineşte” folosind, se pare, şi vechi versuri slavone, “Vechiul Testament” şi scrierea filosofică “Despre singurul ţiitoru gând” (Tratatul despre raţiunea dominantă) în 1671, ianuarie. Această dată îl găseşte pe Nicolae Milescu la Constantinopol. Este recomandat ţarului Alexei Mihailovici de Mitropolitul Dosoftei al Ierusalimului ca bun teolog şi poligot. Este primit la curtea ţarului, la Departamentul solilor, ca interpret de greacă, latină şi română.
În 1672, Nicolae Milescu scrie din porunca ţarului un “Aritmologhion” în limba slavonă şi o “povestire despre Sibile” (Cartea Sibilelor).
Dar faima lui europeană i-a venit de la misiunea încredinţată în 1675 de ţarul Alexei Mihailovici de a conduce o împortantă solie în China, soldată pe plan diplomatic, literar şi ştiinţific cu trei scrieri de o excepţională însemnătate în cadrul cel mai larg al contactelor dintre Europa şi Asia: “Cartea în care e descrisă călătoria prin Siberia, din oraşul Tobolsc până la hotarul Chinei”, “Raportul soliei în China” şi “Descrierea Chinei”, care au atras atenţia nu numai autorităţilor, savanţilor şi literaţilor ruşi, ci şi a lumii ştiinţifice europene. De altfel aceste lucrări îl aşează pe Nicolae Milescu între marii etnografi ai lumii şi între pionierii sinologiei.
Opera lui nu este numai jurnalul plin de peripeţii al unei ambasade trimise în misiune diplomatică în China, ci este în acelaşi timp o carte modernă de explorare ştiinţifică a unor ţinuturi până atunci mai puţin cunoscute europenilor . Călătorind pe drumuri necunoscute, printre popoare şi rase diferite, vâslind pe râuri pe care nu mai vâslise nici un european până la el, curiozitatea, veşnic trează a acestui moldovean din sec. al XVIII-lea, se opreşte asupra configuraţiei solului descris în amănunţime, râurilor pe care le străbate; notează aspectul particular al munţilor, face măsurători topografice. Privirea lui iscoditoare a prins şi viaţa specific omenească pe care o trăiesc popoarele aşa de diferite ca înfăţişare: ocupaţia, armele, manifestările religioase, superstiţiile.
În 1708 , Nicolae Milescu Spătarul moare, la vârsta de 72 de ani, lăsând posterităţii multiple dovezi ale prodigioasei sale personalităţi.

La celebrarea a 50 de ani de la întemeierea oficială a Bibliotecii Judeţene “Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui, instituţie de cultură de un real prestigiu astăzi, găsim potrivit să amintim că pe aceste locuri încărcate de istorie, ea nu a apărut pe un loc gol. Începuturi ale unei asemenea “universităţi” au existat aici de peste un veac şi jumătate. Mult timp, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, Vasluiul a fost capitală a Ţării de Jos a Moldovei, reşedinţă domnească, datorită aşezării sale centrale, din raţiuni geostrategice, asupra cărora au insistat istoricii noştri. Prezenţa Curţii, cancelariei domneşti, precum şi a altor lăcaşuri de cult, mănăstiri şi biserici, fac certă existenţa, aici, a unui centru cultural unde învăţământul era cunoscut şi practicat, în greceşte, slavoneşte şi apoi, în româneşte, desigur nu pentru mulţi locuitori, unde se pregăteau slujbaşii domneşti şi ai cultelor, se emiteau documente oficiale ori particulare.
La curţile domneşti şi în mănăstiri, apoi la Episcopia Huşilor, înfiinţată în urmă cu patru secole au apărut şi primele colecţii de cărţi-iniţial manuscrise, germenii bibliotecilor de mai târziu. De altfel, Gheorghe Ghibănescu, în “Vasluiul-studii şi documente” 1926-aminteşte între preoţii cărturari pe Popa Ion din Vaslui, care a copiat pe la 1560 primele cărţi tipărite de Coresi şi le-a pus la dispoziţia bisericilor şi mănăstirilor, pentru slujba religioasă. De asemenea, la Biserica Sf. Ioan (ctitoria ştefaniană), unde Popa Ion a fost paroh peste 40 de ani, se păstrau multe texte vechi de cultură românească, tipărite sau manuscrise. Ceva mai târziu, Axinte Uricariul (1670-1733 născut la Scânteia, atunci în ţinutul Vaslui) a copiat nişte hrisoave, iar la porunca domnitorului N. Mavrocordat a continuat şi a lăsat şi copii “Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche şi “Letopiseţul Ţării Moldovei” de Miron Costin, “Cronica Domniei Dintâi a lui N. Mavrocordat” de N. Costin şi a redactat cronica originală a celei de a doua domnii, în Moldova, a lui N. Alexandru-Vodă Mavrocordat, lucrări care au intrat în posesia acestor prime biblioteci.
Sunt şi perioade care favorizează întemeierea unor biblioteci, fără însă să fie publice, cartea rămânând încă foarte mult timp, pentru cei mai mulţi oameni un lux. Sunt un fel de flori rare, fragile, deşi foarte preţioase, care nu au rezistat decât temporar asprimii vremurilor.
La cea mai veche şcoală primară din târgul Vasluiului (şi, evident din ţinut), Şcoala primară nr.1 de Băieţi (înfiinţată în 1842) a venit, în toamna lui 1861, Gheorghe Hrisoscoleu, unul dintre cei mai de seamă învăţători (şi director) pe care i-a avut instituţia vasluiană. Deosebit de important pentru istoria culturii vasluiene este faptul că acest destoinic dascăl a simţit nevoia, a avut ideea şi a purces la înfiinţarea unei biblioteci şcolare, întâia cunoscută până acum de pe aceste meleaguri.
Din aceeaşi perioadă nu putem omite faptul, că în marile familii boiereşti din ţinutul Vasluiului au existat importante biblioteci. Marile familii de boieri din ţinut, precum Adamachi, Bastrachi, Carp, Donici, Sion, Răşcanu, Epureanu şi alţii, aveau, încă de la finele secolului al XIX-lea, bogate biblioteci particulare. Vestită pentru bogăţia şi diversitatea titlurilor de carte străină, dar şi românească a fost biblioteca familiei princiare Mavrocordat din Vaslui. De origine fanariotă, acestă familie s-a stabilit la noi, dând ţării nu numai voievozi, ci şi reprezentanţi de seamă ai culturii, ştiinţei, posesori de biblioteci cunoscute şi în apusul Europei. Descendentul acestei familii, Gheorghe Mavrocordat a cumpărat în 1883, moşia târgului Vaslui. A construit în apropiere de biserica lui Ştefan cel Mare, un palat cu 16 camere, o sală pentru bibliotecă şi concerte, edificiu ce se poate vedea şi astăzi. Aici, Gh. Mavrocordat a organizat una din cele mai mari biblioteci (particulare) din această parte a ţării. În 1910, la iniţiativa unui grup de intelectuali, a fost fondată la Vaslui Societatea Culturală “Biblioteca Poporului”, cu scopul de a întemeia o biliotecă publică.
După cum reiese din dosarul nr. 3/1910, înregistrat la Tribunalul Vaslui, această societate a fost condusă de preotul ec. Ioan Grigoriu, mai târziu şi cadru didactic la Şcoala Normală. După Marea Unire s-a construit edificiul şi a luat fiinţă Teatrul “Racova” care a existat până în 1970. Aici, în 1921 s-a născut “Casa Culturală”, condusă de avocatul Corneliu Meza, în cadrul căreia a activat şi Societatea muzicală “Lira” (1906). La acest teatru s-a înfiripat o bibliotecă, iar în 1924 a funcţionat un cinematograf. La începutul secolului trecut, tentativele de constituire a unor biblioteci publice se înmulţesc, având ca rezultat la Vaslui organizarea unei biblioteci cu cărţi şi reviste provenite din donaţii şi din cele distribuite de Editura Casei ªcoalelor. Biblioteca va funcţiona un timp în localul Şcolii Normale “Ştefan cel Mare”, condusă de prof. Dumitru Cotoranu. După desfiinţarea şcolii, o parte din bibliotecă a trecut la instituţia similară a Căminului Corpului Didactic (1935) sub conducerea lui Ştefan Prodan. Căminul, banca şi biblioteca Corpului Didactic au avut ca preşedinte pe învăţătorul Gheorghe Răşcanu. Având un fond relativ bogat de carte, biblioteca şi instituţia patronatoare au fost desfiinţate în 1944, reînfiinţate în 1968.
Tot prin anii 1930 ai secolului trecut, o bibliotecă şcolară s-a constituit la liceul “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, formată din donaţii de carte din literatura română şi universală, îndeosebi cele făcute de Scarlat Ciornei, proprietarul Editurii Bucureştene “Naţionala Ciornei”. Biblioteca liceului “Mihail Kogălniceanu”, număra la sfârşitul anului 1933, 2710 volume, iar anul următor peste 3000 volume, toate cărţile de format mare (1460) fiind cartonate şi numeroase reviste (967 ex.) dintre care “Sociologie Românească”, “Viaţa Românească”, “Natura”, etc. Mai înregistrăm şi preocupările pentru întocmirea instrumentelor rapide de lucru: cataloage, fişe, etc. În anul 1944, din cauza războiului, bibliotecile au fost cenzurate şi chiar desfiinţate. Bineînţeles, vremelnică desfiinţare fiindcă spiritul, cultura, cartea, semnele de identitate ale unui popor sunt nemuritoare, făclii luminând pururi de veghe.
Şi mai ales la ceas aniversar, la jubileul luminii să nu uităm de ele.
(Materialul a fost realizat cu sprijinul d-lor Mihai Ciubanu, Petru Necula şi a d-lui prof. dr. Dumitru V. Marin)

În anul 1951 se înfiinţează sistemul de biblioteci publice din România şi, drept urmare, prin hotărârea guvernului nr. 1542 / 1951, ia fiinţă Biblioteca Raională Vaslui, care, la acel moment, avea un fond de carte de 6000 unităţi de bibliotecă, rezultat din redistribuirile de carte făcute de bibliotecile importante din ţară, cea mai mare parte a cărţilor primite fiind de la biblioteca “Gh. Asachi” şi de la Biblioteca Centrală de Stat, precum şi de la persoane particulare, prin donaţie. Biblioteca funcţionează acum într-un local neadecvat, pe strada I.C. Frimu, în trei camere ce serveau ca săli de împrumut pentru adulţi şi copii. Instituţia are trei angajaţi : un bibliotecar şef, un bibliotecar şi un mânuitor de carte.
D-na Mariana Pavlov, responsabilul bibliotecii, este şi prima din istoria acestei instituţii care are studii de specialitate în domeniu, ea absolvind “Şcoala medie tehnică de bibliotecari “ din Bucureşti. La conducerea bibliotecii îi succede d-na Cecilia Petcu, sub conducerea căreia biblioteca primeşte în anul 1960, la concursul bienal al bibliotecilor, premiul I pe regiunea Iaşi şi menţiune la nivel naţional.
În anul 1962, la acelaşi concurs, acum biblioteca aflându-se în grija d-nei Cleopatra Zugravu, obţine acelaşi premiu I şi titlul de “Bibliotecă model”. În anul 1962 se introduce şi accesul liber la raft.
La 15 iulie 1965 biblioteca trece sub conducerea d-lui Constantin Peptu.
În anul 1968, când, în urma reformei administrative, Biblioteca Raională Vaslui devine bibliotecă judeţeană, iar la conducerea acesteia trece din nou d-na Petcu Cecilia, biblioteca se mută în alt imobil, tot pe strada I.C. Frimu, în clădirea actualului Tribunal, de asemenea imobil neadecvat activităţii instituţiei. Odată cu această mutare, se măreşte şi schema de funcţionare: ia fiinţă secţia de copii şi legătoria (primul legător a fost C-tin Ioniţă), se organizează un serviciu metodic de îndrumare şi control al bibliotecilor comunale, orăşeneşti şi municipală, Bârlad. Biblioteca are deja un serviciu de prelucrare al cărui şef este d-na Adina Chitic.
În tot acest timp cât biblioteca funcţionează în acuala clădire a Tribunalului, secţia copii îşi desfăşoară activitate în Casa Mavrocordat, pe atunci Palatul Pionierilor. Această secţie avea un fond de carte foarte mare, de 18000 de volume, rezultat din preluarea fondului de la Palatul Copiilor. Sub îndrumarea d-nei Maria Bucur, una din cele mai inimoase bibliotecare ale instituţiei, cu ajutorul căreia sunt iniţiate aici activităţi de popularizare a cărţii (cercul de îndemânare, dimineţile de poveste, etc) şi nu în ultimul rând prin faptul că secţia are o filială în parcul oraşului, Copou, ( o tonetă, în fapt) unde, în fiecare duminică, d-na Maria Bucur punea la dispoziţia celor aflaţi într-un moment de recreere, cărţi şi jocuri distractive. Au venit în schimb de experienţă la această secţie bibliotecari din toată ţara şi munca d-nei bibliotecar a fost întotdeauna recunoscută şi apreciată. Biblioteca a avut în acest timp filiale la Moara Grecilor şi la Brodoc şi a organizat manifestări de popularizare a cărţii, schimburi de experienţă, consfătuiri cu cititorii şi întâlniri cu autori.
Din anul 1970, biblioteca se află în grija d-nei Eugenia Moldoveanu, bibliotecar dedicat muncii sale, iar în cei 12 ani cât a fost mentorul acestei biblioteci, instituţia s-a dezvoltat foarte mult. În anul 1972, biblioteca se mută în actualul local. Acesta este anul în care se propune planul de completare, diversificare şi modernizare a colecţiilor şi serviciilor. Din 1974, biblioteca a început să organizeze lunar concerte simfonice şi recitaluri de muzică, susţinute de instituţii profesioniste din Iaşi. Dacă în anul 1972 biblioteca avea un număr mic de publicaţii, sub îndrumarea d-nei Moldoveanu, în doar 10 ani, colecţiile de carte rară şi bibliofilă, precum şi colecţiile de discuri se dezvoltă într-un ritm alert. Preocuparea permanentă a bibliotecii de completare a colecţiilor şi de perfecţionare a serviciilor, a constituit un obiectiv major al instituţiei şi o obligaţie de bază a conducerii bibliotecii. În această perioadă, biblioteca trece la organizarea ştiinţifică a serviciilor şi la realizarea principalelor instrumente de informare şi documentare: realizarea cataloagelor alfabetic, sistematic, topografic, pe colecţii, etc. Valorificarea colecţiilor s-a realizat prin respectarea programelor lunare şi săptămânale, în anul 1982 biblioteca înregistrând 10000 de cititori, şi 150000 de volume împrumutate. S-au desfăşurat şi acţiuni de popularizare a cărţii în cadrul “ Lunii cărţii la sate”, “ Lunii cărţii în instituţii”, “ Zilele cărţii pentru copii”, etc.
Din anul 1974, se iniţiază “Salonul de carte”, în anul 1977 “Târgul de carte”, în anul 1978 “Salonul Cărţii pentru copii”. În anul 1980, s-a desfăşurat la Vaslui “Colocviul naţional de geometrie şi topologie “Gh. Vrânceanu”, la care au participat 114 matematicieni din toate colţurile ţării. În anul 1983, la conducerea bibliotecii vine d-na profesor Elena Poamă. Ea continuă activităţile iniţiate de d-na Moldoveanu, făcând din Salonul de Carte o manifestare de înaltă ţinută spirituală. În anul 1989, tot sub conducerea d-nei profesor Elena Poamă, are loc la Biblioteca Judeţeană Vaslui o manifestare de mare amploare dedicată celor o sută de ani de la moartea lui Eminescu, la care participă mari personalităţi ale peisajului cultural românesc, printre care se aflau : Petru Creţia, Amita Bhose, Dimitrie Vatamaniuc şi Georgeta Mitran. Cu această ocazie, sunt prezentate, în premieră la Vaslui, primele volume din “Integrala Eminescu”. Tot în această perioadă s-a separat fondul de carte al sălii de împrumut la domiciliu de cel al depozitului general şi s-au diversificat şi serviciile de bibliotecă.
În anul 1986, spaţiul bibliotecii creşte în dimensiuni, (încă 8 încăperi de cca. 400 metri pătraţi), unde se amenajează birourile de prelucrare, metodic, contabilitatea, legătoria şi secţia de periodice, nou înfiinţaţă. În 1989, este numit director aceeaşi Eugenia Moldoveanu, la a cărei sugestie, biblioteca va căpăta numele marelui învăţat Nicolae Milescu Spătarul. Festivitatea de dezvelire a plăcii memoriale cu numele lui Milescu Spătarul, a avut loc în anul 1992, la data de 29 ianuarie, prilej la care au participat personalităţi locale şi de rang naţional. În 1990, au fost scoase din colecţiile bibliotecii aproximativ 7000 de volume, datorită schimbărilor sociale care au avut loc.
În anul 1994, d-nei Moldoveanu, pensionată, îi succede la conducerea instituţiei dl. Ioan Mâţă, care este director până în anul 1998, an în care d-na Elena Poamă este numită director, funcţie pe care o deţine şi astăzi.
Din anul 1998, ia fiinţă o secţie nouă, Sala de lectură în limbi străine, menită să vină în întâmpinarea cerinţelor utilizatorilor, dornici să-şi aprofundeze cunoştinţele pe care le acumulează la şcoală, cât şi altele noi. Această secţie s-a bucurat de primirea unor donaţii substanţiale din partea Fundaţiei “Samuel Clemens”, care a donat un număr mare de volume, carte în limba engleză, în acest fond intrând şi o binecunoscută şi apreciată enciclopedie cu denumirea de “World Book” (22 volume, legate în piele). O altă importantă donaţie este făcută de Primăria Vaslui, de unde se primeşte şi enciclopedia “Great Books” (60 volume). Sala are carte în 12 limbi, dar cea mai importantă colecţie pe care o deţine este cea care include Enciclopedia “Britannica”, (33 volume), dicţionarele explicative (3) şi un atlas geografic, anexate enciclopediei şi alte documente valoroase şi de maximă utilitate pentru cititori. În acelaşi an, se înfiinţează şi compartimentul de informatizare, unde se pun bazele realizării şi gestionării sistemului integrat de bibliotecă şi unde se tehnoredactează materialele promoţionale ale instituţiei. Pentru informatizarea bibliotecii s-au achiziţionat 26 calculatoare, astfel încât, acum, toate secţiile bibliotecii îşi desfăşoară munca în sistem informatizat. Se extinde şi Serviciul metodic, el devenind Serviciul Marketing, Informare bibliografică, Asistenţă metodică şi Activităţi culturale, în atribuţiile acestuia intrând acum şi întocmirea de bibliografii tematice şi la cerere, de materiale publicitare şi asistenţă metodică pentru bibliotecile comunale şi orăşeneşti, precum şi îndrumarea activităţilor culturale ale bibliotecii.