MIHAI APOSTU – poet, prozator, publicist

S-a născut pe 4 septembrie 1962 în comuna Dodeşti, judeţul Vaslui. Urmează cursurile primare şi gimnaziale în comuna natală pe care le finalizează în 1977. Este absolvent al Liceului Nr. 1 Vaslui (astăzi „Ştefan Procopiu”), promoţia 1981.

A fost bibliotecar la Biblioteca Comunală Dodești din anul înfințării (2015) până  la pensionare (2024).

Debutează publicistic în august 1989 în revista „Flacăra”, iar editorial, în 1995 cu volumul de versuri Atentat la poezie.

Colaborează la numeroase reviste, printre care: „Adevărul”, „Clepsidra”,

MIHAI APOSTU

„Convorbiri literare”, „Est”, „Est-Expres”, „Ex Libris”, „Flacăra”, „Liter-Club”, „Meridianul”, „Milesciana”, „Monitorul”, „Obiectiv”, „Oferta”, „Păreri Tutovene”, „Poezia”, „România liberă”, „Semnal”.

Este membru fondator (1993), vicepreşedinte (2003) și preşedinte (2007) al Cenaclului Literar „Ion Iancu Lefter”, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Culturale „Poesis Moldaviae” și al cenaclului literar omonim (2007), membru fondator şi redactor-șef al revistei „Ecouri literare” (2007): membru în comisia de jurizare a Concursului Județean „Mlădițe literare” din anul 2019 până în prezent.

Obține numeroase premii și distincții precum: premiul al III-lea la Concursul naţional de poezie „I.I. Lefter” Vaslui, ediția a-II-a, 1998; premiul al II-lea la Concursul naţional de poezie „Mihai Eminescu”, Bucureşti, 2003; Locul I la Campionatul național de poezie, 2016 ș.a.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, din anul 2011.

A scris prefețe și postfețe: „O lume a sublimului, a meditației”, cuvânt înainte la Crusta de gheață de Luminița Scotnotis, Iași, PIM, 2008; cuvânt înainte la Regăsirea de Ica Grasu, Iași, PIM, 2010; Prefață la  Pe cărări de suflet de Alina Tanasă, Iași, PIM, 2016.

Este prezent în antologii și dicționare, printre care: Voci lirice vasluiene, 1997, pp. 50-57; Dicționarul personalităților vasluiene, Petru Necula, Mihai Ciobanu. Vaslui, Cutia Pandorei, 2001, pp. 15-16; TVV-15 sau explozia informaţională şi culturală la Vaslui, D.V. Marin, 2005; Drumurile vieţii (antologie de poezie), 2007; Univers cultural şi literar vasluian (dicționar), Ioan Baban. Iași, PIM, 2008, pp. 45-46; Arta de a fi (antologie de poezie), 2009; Vitrina cărților: un deceniu de singurătate… în bibliotecă, Emilian Marcu, 2013;  Antologie de poezie română contemporană. vol II. Iași, Editura TipoMoldova, 2014; Florilegiu poetic vasluian (din colecțiile Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui și ale Bibliotecilor Municipale „Stroe Belloescu” Bârlad și „Mihai Ralea” Huși). coord. Liliana Moga, Bârlad, Sfera, 2015, pp. 59-65; … 77 Noduri culturale, D.V.Marin, 2016; Ecoul numelor proprii. vol. II. Ioan Baban, Iași, PIM, 2016; Un dicționar al scriitorilor români contemporani. vol I. Iași, TipoMoldova, 2016; 101 vasluieni pentru 100 de ani, D.V. Marin, 2019; Scriitori vasluieni, Theodor Codreanu. București, Tritonic, 2019, pp. 256-259; La pas pe meleaguri vasluiene, Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, Vaslui, 2021, pp.10-11; Scriitori vasluieni de odinioară și de astăzi (membri ai Societății Scriitorilor Români/ Uniunii Scriitorilor din România): dicționar biobibliografic. coord. Liliana Moga, București, Akakia, 2024, pp. 18-20.

Lucrări publicate: Atentat la poezie (prefață de Cezar Ivănescu), Târgoviște, Editura Macovei 1995; Vocile (postfață de Vasile Constantinescu), Iași, Cronica, 1997; A cincea stare („Cuvinte însoțitoare”, prefață de D. Corbu și Dan Ravaru), Iași, Junimea, 2000; Dialoguri perpendiculare („Nevoia de remitologizare”, prefață de Constantin Dram), Iași, Editura Panfilius, 2001; Poemele auguste, 2010; Victor Ion Popa şi comuna Dodeşti (studiu monografic), 2011; Lumina vine din interior, 2012; Poezii, 2013; Planeta între noi doi, 2016; Satele de la Obârşia Jigăliei: Dodeşti şi Tămăşeni (studiu monografic, în colaborare cu Gheorghe Gherghe), 2020; Septete (prefață de Lina Codreanu), Bârlad, Sfera, 2021; Orb în amurg (prefață de Pavel Toma), București, Joy, 2023.

Fișă de autor realizată de Liliana Moga, biliotecar la Compartimentul Informare Bibliografică