TEODOR PRACSIU profesor, critic și istoric literar, eseist, publicist, epigramist

S-a născut la 2 iunie 1946 în oraşul Râmnicu Vâlcea. Tatăl său, Ion Pracsiu (1916-1985), a fost ofiţer de geniu şi mama sa, Sofia Pracsiu (1923-1998), casnică.

A fost elev la Şcoala nr. 3 (astăzi „Spiru Haret”), între anii 1953-1960, şi la Liceul „Nicolae Bălcescu” din oraşul natal, între anii 1960-1964; în perioada 1964-1967 este student la Facultatea de Litere a Universităţii din Piteşti. Își continuă studiile la Facultatea de Litere de la Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi între anii 1968-1972. Îşi ia examenul de licenţă cu lucrarea intitulată Critica lui Şerban Cioculescu, susţinută în 1972 sub îndrumarea prof. univ. dr. Constantin Ciopraga.

TEODOR PRACSIU

Între 1 septembrie 1967 şi 1 martie 1973 este profesor titular de limba şi literatura română în comuna Fălciu, judeţul Vaslui. Susţine examenul de definitivare în învăţământ în 1971.

Debutează în publicistică, în februarie 1969, în paginile cotidianului judeţului Vaslui, „Vremea nouă”, cu articole, note, reportaje, umor; peste câţiva ani este cooptat în redacţia publicaţiei cu statut de ziarist profesionist (în 1975, devine cronicarul teatral al gazetei). Până în decembrie 1989, își desfășoară activitatea ca redactor, redactor principal, redactor de rubrică, șef de secție, secretar general de redacție, redactor-șef adjunct. Din anul 1977 este colaborator permanent în calitate de redactor-corespondent la revista „Tribuna învățământului”.

Publică cronici timp de trei decenii (1975-2005) atât în presa locală („Adevărul de Vaslui”, „Baaadul literar”, „Clepsidra”, „Ethos”, „Obiectiv”, „Păreri Tutovene”, „Vremea nouă”), cât și în presa națională: „Ateneu” (Bacău), „Convorbiri literare” (Iași), „Cronica” (Iaşi), „România literară” (Bucureşti), „Teatrul” (Bucureşti), speciile publicistice predilecte fiind: eseul teatrologic, cronica teatrală, recenzia, articolul de problemă, fixat tematic pe două domenii – cultura, în sens larg şi învăţământul. Editorial, debutează la Editura Junimea cu volumul de critică teatrală şi teatrologie Clepsidrele Thaliei.

Este redactor-şef al ziarului „Adevărul de Vaslui” între anii 1990-1992. Din 1990, este profesor titular la catedra de limba şi literatura română a Liceului „Anghel Rugină” din Vaslui. Susţine gradul didactic I în 1990 cu un studiu monografic privind dramaturgia originală pe scena Teatrului „V.I. Popa” din Bârlad în perioada 1955-1990, adică din anul înfiinţării teatrului şi până la apariţia cărţii. Lucrare este publicată în 1995 sub titlul Măştile lui Cronos.

Este membru al Cenaclului „Valentin Silvestru” al Casei de Cultură a Sindicatelor Vaslui, pe care îl conduce timp de mai mulți ani.

Este membru al secției de critică a A.T.M. (Asociația Oamenilor de Artă din Institutiile Teatrale și Muzicale) și membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, din 2006.

Din anul 2016, face parte din proiectul literar „Liter-Club”, publicație cu apariție trimestrială, alături de Lina și Theodor Codreanu, Livia și Petruș Andrei, Daniela Ouatu, Elena și Ion Gh. Pricop.

Publică volumele: Clepsidrele Thaliei, (critică teatrală), 1985; Măștile lui Cronos, (critică teatrală), 1995; Plecat-am nouă din Vaslui (antologie de epigrame, în colaborare), 1996; Transparențe critice, (critică și istorie literară), 1997; Numai înţelepţii râd sau Zmeul cu trei capete (antologie de epigrame, în colaborare), 1998; Oglinzi paralele, (eseuri), 2000; Satana în mini-jup, (antologie de epigrame, în colaborare), 2000; Ridendo, (antologie de epigrame, în colaborare), 2002; Sechestrati în umor, (antologie de epigrame, în colaborare), 2004; Pro scena (critică de teatru, în colaborare), 2005; Clipa ca permanență (critică teatrală), 2006; Corecţii cu zâmbete (antologie de epigrame, în colaborare), 2006; Tichia de mărgăritar, (antologie de epigrame, în colaborare), 2008; Vladimir Streinu – un senior al spiritului (critică și istorie literară, în colaborare), 2010; Refracții critice (critică și istorie literară), 2013; Triumful lucidității, (publicistică), 2013; Ochiul de veghe (publicistică, în colaborare), 2015; Spadasin în haine de seară (epigrame), 2016; Spiritul şi oglinda (publicistică), 2016; Acolade critice (critică și istorie literară), 2019; Arpegii umoristice (epigrame, fabule, parodii), 2020; Delimitări critice (critică și istorie litrară), 2022; 50 de ani, pași peste timp (monografie, în colaborare), 2022; Vasluiul cultural (în colaborare), 2023.

Semnează prefețe și postfețe: Prefață la Plecat-am nouă din Vaslui, 1996; Postfață la Norii cu melancolii, Ioan Baban, 1999; Cuvânt înainte la Filigran, Al. Poamă, Vaslui, Cutia Pandorei, 2004; Prefață la Miniaturi: pentru buzunarul din stânga, Constantin Clisu, 2009; Cuvânt înainte la Raporturi intrafamiliale și interfamiliale în ciclul Hallipa, Georgeta Șalgău, 2014; Cuvânt înainte la Ei, Ele și mai ales… EU, Dumitru Apostolache, 2016; Prefață la Fascinația și mirajul autografului: cu interferențe autobiografice, Mihai Luca, 2016; Cuvânt înainte la Tăcere în cuvinte: alte ultime sonete, Ioan Baban, 2016; Prefață la Nuferi astrali, Marian Pavel, 2017; Prefață la Personajele lui Marin Preda între istorie și ficțiunea istoriei, Lorena Teodora Radu, 2018; Postfață la Surâsul magnoliei, Marinel Gîlcă, 2021; Prefață la Regăsirea de sine, Silvica Gruia, 2023; „Argument”, prefață la Veșnicia curcubeului, Silvia Rotaru, 2023 ș.a.

Este inclus în antologii și dicționare: Dicționarul personalităților vasluiene, Petru Necula, Mihai Ciobanu. Vaslui, Cutia Pandorei, 2001, pp. 119, 120; Fragmente de spiritualitate românească, Vasilica Grigoraș. București, Oscar Print, 2001, pp. 266, 267; Univers cultural si literar vasluian, Dictionar, Ioan Baban. Iași, PIM, 2008, pp. 351-354; 50 de autori în căutarea unui Festival (antologie de literatură satirico-umoristică), coord. Liliana Moga. București, Editura Arvin Press, 2020, pp. 158-162; La pas pe meleaguri vasluiene, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, coord. Mihaela-Elena Trifan, 2021; Pe la noi, Pe la Vaslui, Râsul e… la locul lui! (antologie de literatură satirico-umoristică din colecțiile Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui), coord. Liliana Moga. Cluj-Napoca, Risoprint, 2022, pp. 139-143; Scriitori vasluieni de odinioară și de astăzi (membri ai Societății Scriitorilor Români/ Uniunii Scriitorilor din România): dicționar biobibliografic. coord. Liliana Moga, București, Akakia, 2024, pp. 119-121 ș.a.

Premii și distincții: Premiul al II-lea la secțiunea Carte în cadrul Festivalului de Umor „Constantin Tănase” Vaslui, ediția a XIX-a, 2006; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, pentru volumul Spiritul și oglinda, 2018; Premiul aniversar în cadrul Festivalului de Umor „Constantin Tănase” Vaslui,, ediția a XXVI-a, 2020;  Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, „Cartea Reprezentanței Vaslui”, pentru volumul Delimitări critice, 2023 ș.a.

Referințe critice: „Debutul editorial al unui critic” de Victor Parhon în „România literară”, nr. 31, 1 aug. 1985, p. 16; Postfață de Valentin Silvestru (coperta a IV-a) la volumul Clepsidrele Thaliei, Iași, Editura Junimea, 1985; „O vorbă despre această carte”,  prefață de Valentin Silvestru la volumul Măștile lui Cronos, 1995; „Teodor Pracsiu – Măștile lui Cronos, 1995” de Theodor Codreanu în „Ethos”, nr. 1, dec. 1995, p. 5; „Teodor Pracsiu – Transparențe critice” de Gruia Novac în „Adevărul”, nr. 856, 24-26 mart. 1998, p. 3; „Teodor Pracsiu – Transparențe critice (1997)” de Petre Iosub în „Păreri Tutovene”, nr. 289, 12-18 feb. 1998, p. 3; „Teodor Pracsiu în… Oglinzi paralele” de Gruia Novac în „Păreri Tutovene”, nr. 521, 14-16 nov. 2000, p. 2; Teodor Pracsiu la 60 de ani, biobibliografie, Liliana Moga, Vaslui, 2006; „Transparențe critice” de Livia Andrei în Theodor Pracsiu-70, Bârlad, Sfera, 2016, pp. 35-38; „Teodor Pracsiu” de Theodor Codreanu în Scriitori vasluieni. București, Editura Tritonic, 2019, pp. 212-223 ș.a.

Colaborează la publicațiile „Contemporanul”, , „Ethos”, „Milesciana”, „Obiectiv”, „Orizont”, „Păreri Tutovene”, „România literară”, „Teatrul”, „Tribuna învățământului”, „Vremea nouă” ș.a.

Fișă de autor realizată de Liliana Moga, biliotecar la Compartimentul Informare Bibliografică