Personalităţi locale

Gheorghe Gheorghiu-Dej (om politic şi de stat)

Gheorghiu-Dej, Gheorghe.

S-a născut la 8 noiembrie 1901, în Bârlad.

A luat parte, încă din tinereţe, la mişcarea muncitorească. În anul 1930 a devenit membru al Partidului Comunist Român, iar în 1932 este ales secretar al Comitetului central de acţiune, care a organizat în ianuarie-februarie 1933 luptele greviste ale feroviarilor şi petroliştilor. A fost condamnat la 12 ani de muncă silnică, în închisoare fiind cooptat membru al Comitetului Central al PCR. În luna august a anului 1944 a evadat din lagăr.

În octombrie 1945, în cadrul Conferinţei Naţionale a PCR este ales Secretar General al Comitetului Central al PCR, iar în februarie 1948, la primul Congres al PMR a fost ales Secretar General al PMR.

În noiembrie 1944 a fost numit ministru al Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, din 1945 a devenit preşedinte al Consiliului Superior al Economiei Naţionale, apoi ministru al Industriilor şi Comerţului. În decembrie 1947 a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

În perioada 1946-1947 a participat la tratativele de pace de la Paris, fiind membru al delegaţiei române conduse de Gheorghe Tătărescu.

Între 1952-1955 a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri al R.P.R.

După cel de-al doilea război mondial, România intră în rândul ţărilor socialiste aflate sub influenţa Uniunii Sovietice. Pe plan intern are loc instaurarea Guvernului dr. Petru Groza (1945), înlăturarea monarhiei (1947), naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, trecându-se la dezvoltarea planificată a economiei. În domeniul culturii se instaurează epoca proletcultistă, de negare a valorilor naţionale şi promovare a culturii sovietice.

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a opus în plan extern transformării CAER-ului într-o organizaţie suprastatală şi instrument de subordonare a lui de către U.R.S.S. A militat pentru promovarea unei linii politice naţionale, făcând posibilă prima desprindere de sub tutela U.R.S.S. şi luând partea Chinei Populare.

În aprilie 1964 a semnat Declaraţia Independenţei şi Suveranităţii Naţionale, document ce poate fi considerat un adevărat testament politic. La 19 martie 1965 se stinge din viaţă, lăsând în urmă numeroase rapoarte şi cuvântări rostite cu diverse ocazii.