Personalităţi locale

George Ivaşcu (istoric, critic literar, ziarist)

Ivaşcu, George

S-a născut la 24 iulie 1911 la Creteşti, judeţul Vaslui.

A urmat Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi.

A debutat în revista Manifest (1934), pe care o şi conduce. De asemenea a mai condus revistele Contemporanul şi România literară.

A colaborat apoi la Jurnalul literar al lui G. Călinescu.

A publicat volume de istorie şi critică literară: Confruntări literare (1966), Istoria literaturii române (vol. I, 1969), Jurnalul ieşean (1971), Titu Maiorescu (1972), Constantin Dobrogeanu-Gherea (1973), Nicolae Filimon (1977), Profil de epocă: Din cronica anilor 1965-1981 (1981).

G. Călinescu afirma: “Un jurnalist în sensul superior, creator al cuvântului, un animator de idei.”

George Ivaşcu a fost un cercetător literar laborios, abordând în operele sale teritorii vaste ale literaturii române, precum şi un gazetar înzestrat.