Personalităţi locale

Aglae Pruteanu (actriţă)

Pruteanu_Aglae

S-a născut la Vaslui la 22 octombrie 1866. Urmează cursurile primare şi câţiva ani la pension în oraşul natal, după care se mută cu părinţii la Iaşi. A urmat cursurile Conservatorului ieşean la clasa profesorului Mihai Galino.

În 1886 este angajată actriţă la Teatrul Naşional din Iaşi, jucând alături de Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu şi Grigore Manolescu.

A interpretat numeroase roluri din dramaturgia naţională şi universală, precum: Anna Karenina, Desdemona, Julieta, Nora, Ofelia, Sonia; roluri de protagonistă în Antoniu şi Cleopatra, Andromaca, Dama cu camelii, Macbeth, Richard al III-lea, Chiriţa în Iaşi, Fântâna Blanduziei, Apus de soare, Vlaicu Vodă, etc.

Prin calităţile sale interpretative, Aglae Pruteanu a avut o influenţă extraordinară în dezvoltarea teatrului ieşean din timpul său şi asupra mişcării teatrale româneşti. A lăsat, în cartea sa "Amintiri din teatru", însemnări preţioase cu privire la munca actorului.

S-a stins din viaţă la 28 martie 1941.

În Parcul din faţa Teatrului Naţional din Iaşi se află un bust cu chipul Aglaei Pruteanu, iar o sală de repetiţii a teatrului ieşean a primit numele său.