Personalităţi locale

Theodor Răşcanu (jurnalist, scriitor)

Răşcanu, Theodor

S-a născut la 4 noiembrie 1888 la Iaşi, într-o veche familie moldovenească.

A urmat cursurile liceale la Iaşi, absolvind apoi cursurile Facultăţii de Drept şi ale Facultăţii de Ştiinţe Economice. Şi-a luat doctoratul cu lucrarea Problema Pământului .

A fost o perioadă avocat al baroului din Iaşi şi a avut o slujbă administrativă, de secretar al Consiliului Judeţean, după care a trăit ca liber profesionist, urmându-şi cele două pasiuni: publicistica şi literatura.

A debutat în anul 1910 cu nuvele în Evenimentul de Iaşi. A colaborat la Adevărul, Cuvântul, Epoca, Timpul, Opinia, Dacia, Gândirea, Revista Fundaţiilor Regale, Universul literar.

A fost fondatorul ziarelor Poliţia şi Criza, a condus Lumina (de Vaslui) şi Gândul liber.

Este autorul volumelor: Pagini intime, versuri (1905), Spre Sofia... (1913), Problema pământului (1922), Aceea care trebuie iubită, roman (1923), Ileana Lapului, roman (1934), Ruginoasa (1939).

Alături de Nicolae Iorga şi Constantin Giurescu, s-a angajat pentru înfiinţarea unui institut de genealogie şi heraldică. În anul 1943 a fost unul dintre membrii fondatori ai Cercului Genealogic Român.

Natura sa idealistă şi noncorfomistă l-a făcut un opozant al corupţiei, intrigii şi arivismului. Nu a fost înregimentat politic, dar a oscilat între convingeri dizident-conservatoare şi înclinaţii idealiste de stânga.

Nemulţumit de realitatea socialisto-proletară şi de evoluţia evenimentelor de după 1944, a căzut victimă sistemului bolşevic implemetat cu forţa la noi în ţară. Astfel pe 29 iulie 1952 a trecut în nefiinţă, fiind înmormântat la cimitirul Eternitatea din Vaslui.