Membri ai Academiei Române

Ioan Antonovici - membru titular (1901)

Antonovici, Ioan

S-a născut în Similişoara Bogdanei (acum Similişoara), sat care aparţine de comuna Bogdana. A studiat în satul natal primele clase, apoi a fost înscris la Şcoala Normală din Bârlad pentru a deveni învăţător. La 16 ani s-a înscris la seminarul teologic din Huşi. Şi-a încheiat studiile medii de seminar la Iaşi, la seminarul „Veniamin”, iar în 1885 a fost admis la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

A fost un istoric destoinic, preocupat de studierea documentelor medievale din ţinutul Tutovei, iar ca răsplată pentru competenţa sa a fost cooptat ca membru al Societăţii Istorice Române în anul 1901. A fost un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte investigarea arhivistică ştiinţifică a judeţului Vaslui.

De-a lungul vieţii a elaborat, cu exemplară dăruire, lucrări de istorie medievală a Moldovei, şi nici măcar împrejurările grele în care s-a aflat în timpul primului război mondial nu l-au făcut să încetinească ritmul de lucru, când activitatea cultural-ştiinţifică a fost îngreunată.

Ioan Antonovici a ridicat istoria locală la valoarea celei naţionale prin caracterul profund al investigaţiilor pe care le efectua pentru elaborarea studiilor de interes mai restrâns ca teritoriu cercetat. În acest sens stă mărturie monografia Istoria comunei Bogdana, din plasa Simila, judeţul Tutova, urmată de 281 documente, de la a cărei apariţie au trecut mai bine de 100 de ani.

O lucrare de o mare însemnătate o constituie seria celor cinci volume a Documentelor bârlădene editate în perioada 1911-1926. Fraţii Gheorghe şi Neculai Roşca Codrianu, fondatorii Liceului şi Şcolii secundare profesionale de fete din Bârlad, este un alt volum cu caracter monografic publicat la numai trei ani după apariţia monografiei comunei Bogdana. În anul 1909 publică lucrarea intitulată Tipografia, xilografiile, librăriile şi legătoriile de cărţi din Bârlad, volum care este o sursă importantă pentru cercetătorii actuali preocupaţi de evoluţia tiparului şi a producţiei de carte din secolul al XIX-lea din ţara noastră. În anul 1916 a publicat Mănăstirea Floreşti din plasa Simila, judeţul Tutova. Studiul istoric cu hărţi şi ilustraţiuni, urmat de documente, inscripţii şi însemnări.

În anul 1928, la 72 de ani, i-a apărut lucrarea Un dascăl ardelean la Bârlad, Ion Popescu, fost profesor la Liceul „Codrianu”, profesor şi director la Şcoala Normală, iar cu doi ani înainte să se stingă din viaţă i-a apărut culegerea Documente ale fostelor schituri Orgoieşti, Bogdăniţa, Pârveşti, Cârţibaşi şi Mânzaţii din judeţul Tutova.

A scris articole în diferite publicaţii periodice precum: Biserica Ortodoxă Română, Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie, Făt Frumos şi Miron Costin, ultimele două fiind editate la Bârlad.

Alegerea lui Ioan Antonovici ca membru onorar al Academiei Române a echivalat cu recunoaşterea de către cei mai competenţi oameni de ştiinţă din România a importanţei deosebite a lucrărilor sale de istorie, cât şi a întregii sale activităţi de scriitor.

Ioan Antonovici a deţinut mai multe funcţii în cadrul bisericii, dar nu a neglijat nici cariera didactică, predând religia în mai multe şcoli secundare din Bârlad.

În anul care a precedat alegerea sa în Academia Română a fost numit arhiereu vicar al Episcopiei Huşi, iar începând din 1921 a devenit mai întâi episcop vicar la Mitropoliei Moldovei şi episcop al Dunării de Jos, din oraşul Izmail (azi în Ucraina); a mai fost ales membru al Societăţii Române de Geografie, precum şi membru corespondent al Comisiei Monumentelor Istorice pentru judeţul Tutova.

Personalitate marcantă a vieţii teologice româneşti, dar şi istorico-geografice şi educative, Ioan Antonovici şi-a dedicat întrega viaţă ţinutului Vasluiului.