Membri ai Academiei Române

Constantin Macarovici - membru corespondent (1955)

S-a născut la 22 februarie 1902 în satul Rafaila, comuna Todireşti, judeţul Vaslui. Urmează studiile medii la Huşi, iar facultatea la Iaşi, unde, în anul 1926 obţine licenţa în chimie. Doctoratul în ştiinţe chimice îl obţine la Universitatea din Cluj, în anul 1931.

În perioada 1927-1938 ocupă o serie de posturi în ierarhia universitară printre care: asistent, profesor şi apoi decan al Facultăţii de Chimie din Cluj. A fost de asemenea şi director adjunct al Institului de Chimie al Academiei.

A elaborat diverse manuale şi cărţi printre care şi lucrarea “Pionerii organizării învăţământului de chimie în ţara noastră”, urmărind popularizarea înaintaşilor săi în domeniu.

A studiat natura, stabilitatea şi solubilitatea complecşilor formaţi în soluţii iar cercetările sale privind reactivitatea unor ioni metalici au dus la elaborarea unor metode analitice folosite la fabricarea şi controlul medicamentelor.

Constantin Macarovici este autorul unor metode analitice pentru dozarea zincului, clorului, sulfamidelor şi al unor studii de sonochimie. A participat de asemenea la numeroase congrese şi conferinţe la universităţi din străinătate unde a fost distins cu premii atât pentru activitatea didactică dar şi pentru cea de cercetare.

Devine membru al Academiei Române din anul 1955.

Bibliografie selectivă:

  • “Chimie analitică cantitativă. Gravimetria”, Bucureşti, Editura Tehnică, 1956
  • “Chimie generală pentru facultăţi neochimice ”, Bucureşti, Editura Didactică şi pedagogică, 1948
  • “Chimie generală. Manual pentru şcoli tehnice ”, Bucureşti, Editura Tehnică, 1957
  • “Importanţa chimiei pentru studiul ştiinţelor biologice ”, conferinţă, Facultatea de Ştiinţe Naturale, Cluj, 1950
  • “Aspecte din chimia analitică modernă”, litografiat, A.S.I.T., 1957
  • “Analiza chimică cantitativă anorganică”, 1979