Judeţul Vaslui

Biserici şi mănăstiri

Biserici
  • Biserica domnească “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Vaslui (1490)
  • Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui
  • Biserica “Cuvioasa Paraschiva” din Vaslui
  • Biserica “Sf. Treime” din Vaslui
  • Biserica “Sf. Gheorghe” din Bârlad
  • Ansamblul Episcopal Huşi
    - Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
    - Palatul episcopal al Episcopiei Huşilor
  • Biserica “Sf. Nicolae” din Vaslui
  • Biserica Domnească “Adormirea Maicii Domnului” – Bârlad (sec XVII-XIX)
  • Biserica “Sf. Ilie” – Bârlad (sec XIX)
  • Biserica “Sf. Gheorghe” – Huşi (sec. XIX)
  • Biserica “Sf-ţii” Voievozi – Huşi (sec. XIX)
  • Biserica romano-catolică din Vaslui
Mănăstiri
  • Mănăstirea Moreni – sat Moreni, comuna Deleni, judeţul Vaslui
  • Mănăstirea Mălineşti – sat Gârceni, comuna Gârceni, judeţul Vaslui
  • Ansamblul Mănăstirii Floreşti (Simila, Florentina) – sat Floreşti, comuna Poieneşti, judeţul Vaslui
  • Ansamblul Mănăstirii Pârveşti – sat Pârveşti, comuna Costeşti, judeţul Vaslui
  • Mănăstirea Bujoreni – comuna Zorleni, judeţul Vaslui
  • Mănăstirea Grădjeni – sat Grădjeni, comuna Funtişeni, judeţul Vaslui
  • Mănăstirea Fâstâci – sat Fâstâci, comuna Cozmeşti

Biserica domnească “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” (Vaslui)

Datează din anul 1490 şi este ctitoria domnitorului Ştefan cel Mare, ca paraclis al Curţii domneşti.

De-a lungul vremii, biserica a avut de suferit, dărâmându-se complet în 1818. A fost refăcută în anul 1820 de către Maria Cantacuzino, soţia marelui logofăt Costachi Ghica, proprietarul târgului Vaslui în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Înfăţişarea de astăzi a bisericii se datorează restaurărilor din perioada 1914 – 1928, executate sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice din acea vreme.

Biserica domnească “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” este realizată în stilul arhitectonic moldovenesc din vremea lui Ştefan cel Mare, având drept elemente reprezentative pronaosul supralărgit, alături de plastica decorativă a faţadelor. Aceasta inaugurează grupul bisericilor din Moldova epocii lui Ştefan cel Mare, numite de specialişti în istoria artei medievale româneşti, de tip orăşenesc.

Biserica a fost pictată în interior în anul 1894 de către George Ioanid, elev al vestitului pictor bisericesc Gheorghe Tattarescu, în stilul şcolii de pictură neoclasice româneşti. La frumuseţea picturii murale din interiorul bisericii se adaugă şi cea a vitraliilor care împodobesc acest locaş de cult. De asemenea, biserica deţine bunuri de cult din secolele XVIII-XIX cum ar fi icoane, argintărie şi cărţi religioase.

În preajma bisericii se află necropola familiei Şubin, ultimii proprietari ai târgului Vaslui.


Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (Vaslui)

Este a doua ca vechime după Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”, zidită de Ştefan cel Mare, fiind menţionată pentru prima dată într-o carte domnească a lui Miron Barnovschi Movilă, la 30 iulie 1628.

În secolul al XIX-lea, hatmanul Costache Ghica, fiind proprietarul târgului Vaslui, a rămas să stăpânească proprietăţile bisericii Adormirea Maicii Domnului. Printre obiectele de preţ existente în biserică se numără şi o Evanghelie tipărită la Mănăstirea Neamţ, în anul 1821, pe timpul căimăcămiei mitropolitului Veniamin Costachi. Cartea bisericească a rezistat şi incendiului din anul 1859, când biserica a ars din temelii.

După primul război mondial biserica a fost refăcută şi pictată, cu ajutorul credincioşilor vasluieni. Acţiuni de restaurare au fost executate şi în timpul primarului General de Divizie Ion Răşcanu, care a reuşit până în 1943 să consolideze biserica şi clopotniţa.

Pictura a fost realizată de Sebastian Constantinescu (1940), Constantin Blendea (1980) şi Constantin Niţulescu (1990).


Biserica “Cuvioasa Paraschiva” (Vaslui)

A fost construită între anii 1937-1943, având drept ctitori pe Mareşalul Ion Antonescu şi generalul de divizie Ion Răşcanu, primar al oraşului Vaslui (1938-1942). Biserica a fost sfinţită în anul 1943, de Preasfinţitul Grigore Leu, episcop al Huşilor. Din momentul întemeierii bisericii până în anul 1971 preot paroh a fost Ioan Ene, cel care timp de 34 de ani s-a dovedit un mare on de suflet, apropiat de enoriaşi şi un bun gospodar.


Biserica “Sfântul Nicolae” (Vaslui)

Este situată pe strada Mareşal Prezan, pe platoul din faţa cazărmii, colţ cu strada Vasile Alecsandri. Pe data de 15 noiembrie 1937 se pune temelia sfântului lăcaş, construcţia bisericii începând într-o perioadă tulbure din istoria naostră naţională şi a fost sfinţită la 28 septembrie 1943.

Printre ctitorii bisericii se numără o serie de personalităţi marcante în viaţa judeţului nostru: mareşalul Ion Antonescu, actorul Constantin Tănase, prietenul familiei Lapteş, care a donat clopotele, prefectul, general de divizie Ion Răşcanu, primarii C.Ţaicu şi Constantin Capră.

Biserica a fost pictată de către Ion Enescu, iar sculptura catapetesmei a fost efectuată de L. Oancea.


Biserica “Sf. Treime” (Vaslui)

În epoca medievală, cimitirele fiinţau pe lângă biserici. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a luat hotărârea ca toate cimitirele, de pe lângă biserici aflate în interiorul oraşului, să fie mutate în afara localităţii.

Cimitirul “Eternitatea” apare în afara oraşului, în partea de nord-vest, pe un platou donat de Vera Mavrocordat. În anul 1889 se construieşte o mică biserică, paraclis al cimitirului, cu hramul “Sfânta Treime”. Biserica va fi renovată şi restaurată de mai multe ori până la forma sa actuală.

Dintre monumentele, cavourile şi mormintele cele mai importante menţionăm: troiţa din secolul al XIX-lea, monumentul închinat Eroilor Neamului (1934), monumentul Eroilor căzuţi de la 1941-1945, monumentul Eroilor căzuţi în Revoluţia din 1989, cavourile unor familii boiereşti precum Temistocle, Bastachi, Mironescu, Răşcanu, dr. Scarlat etc.


Biserica Domnească “Adormirea Maicii Domnului” (Bârlad)

A fost construită de către Vasile Lupu, în secolul al XVII-lea. Biserica a fost reclădită din temelii între 1804-1827 după ce a fost avariată de cutremure. Între 1938 şi 1943 a fost zidită actuala clopotniţă, fiind refăcută acum şi pictura interioară a bisericii în tehnica ulei.

Între 1803 şi 1860 a funcţionat o şcoală în limba moldovenească şi în greacă în chiliile de pe lângă biserică. Între 1870 şi 1919 a funcţionat o şcoală de cântăreţi bisericeşti, reînfiinţată în 1934.

Biserica este construită din cărămidă, pe temelie de piatră, plastica arhitecturală de inspiraţie neoclasică este realizată din panouri rectangulare, iar turnul-clopotniţă este cu trei niveluri, având acelaşi decor ca şi biserica.

În secolele XVIII – XIX, biserica a beneficiat de mai multe privilegii domneşti. La acestea s-au adăugat daniile făcute de obşte constând în bunuri imobile (terenuri, prăvălii, case) şi mobile (icoane pe lemn, argintărie de cult, cărţi religioase etc.), unele dintre acestea păstrându-se până astăzi.


Biserica “Sfântul Ilie” (Bârlad)

A fost construită între anii 1859-1869 de către breasla blănarilor, la nord de biserica de lemn din 1794-1795 (cu care a coexistat până în anii 1860-1864). Pictura murală, executată la sfârşitul secolului al XIX-lea de către zugravul I. Munteanu din Bârlad, a fost refăcută între anii 1932-1934. Între 1993-2004 se desfăşoară lucrările de restaurare, realizate de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Între 1815-1864 a funcţionat pe lângă biserică o şcoală. În această biserică a slujit în calitate de dascăl, diacon, preot şi preot paroh I. Antonovici, viitorul episcop al Huşilor, membru corespondent al Comisiunii Monumentelor Istorice, membru de onoare al Academiei Române.


Ansamblul Episcopal Huşi
Ansamblul Episcopal Huşi Ansamblul Episcopal Huşi

Ansamblul arhitectural al episcopiei Husilor (sec. XV-XX) este constituit din biserica “Sfinţii Apostoli Petru si Pavel”, turnul-clopotniţă, palatul episcopal, chiliile si zidul de incintă.

Episcopia Huşilor instalată în 1598 în Curtea domnească ctitorită de Ştefan cel Mare, la sfârşitul secolului al XV-lea. În 1949 a fost desfiinţată, fiind cumulată cu cea a Romanului până în 1996, când a fost reactivată.

Pe lângă episcopie au funcţionat o serie de şcoli: şcoala întemeiată din porunca domnului Grigore Ghica, şcoala de catiheţi, seminarul ortodox.

Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, palatul episcopal, înglobând şi pivniţele Casei domneşti, chiliile, zidul de incintă şi turnul de poartă cu clopotniţă alcătuiesc un ansamblu omogen.

Biserica “Sfinţii Apostoli Petru si Pavel” a fost construită de Ştefan cel Mare în anul 1495, în cadrul Curţii domneşti, funcţionând de-a lungul timpului ca mănăstire şi catedrala episcopală (începând de la sfârşitul secolului al XVII-lea).

Biserica a fost pictată de Gheorghe Tattarescu, în 1890-1891, repictată în 1945 (D. Hormung, I. Wass si N. Pana) şi în 1996.

Palatul episcopal, construit de episcopul Iacov Stamati, în 1782-1792, pe ruinele palatului domnesc (sec.XV-XVII), înglobând şi pivniţele din sec. XV, ars în 1813, a fost reclădit în 1849 de episcopul Sofronie Miclescu.

În prezent, în clădire funcţionează Muzeul episcopal de artă religioasă şi carte veche.

Zidul înconjurător şi chiliile ridicate în anul 1849, prin strădania episcopului Sofronie Miclescu, au fost refăcute în 1934 de episcopul Nichifon Criveanul.


Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" (Episcopia Huşilor)

A fost construită între 1753 şi 1756 de către episcopul Inochentie, cu sprijinul domnitorului Matei Ghica. A fost biserică domnească, biserică de mănăstire şi, din 1598 până azi, catedrală a Episcopiei Huşilor.

Arsă şi avariată de cutremure, a fost reparată de ami multe ori, suferind transformări majore. După 1996, biserica a fost consolidată, pictura murală refăcută, iar iconostasul şi mobilierul au fost înnoite.

În catedrală sunt înmormântaţi episcopii: Inochentie (1752-1782), Meletie Istrati (1851-1857), Veniamin Costache, episcop al Huşilor (1792-1796) şi mitroplit al Moldovei (1803-1843).


Biserica “Sf. Gheorghe” (Huşi)

A fost construită între 1856 şi 1859, la nord de biserica de lemn a breslei blănarilor. În 1847 pe lângă biserică funcţiona o şcoală de cântăreţi. A fost reparată radical după cutremurul din 1940 şi bombardamentul din 1944. De asemenea s-au desfăşurat lucrări de consolidare între anii 1992-2002.

Biserica este construită din cărămidă, pe fundaţii de piatră, şarpantă din lemn, învelitoare din tablă. De asemenea se păstrează iconostasul din secolul al XIX-lea, ulei pe lemn. O parte din dota veche a bisericii se află la Muzeul eparhial din Huşi.


Biserica romano-catolică (Vaslui)

Prima mărturie despre existenţa unei biserici catolice în oraşul Vaslui este consemnată de Episcopul Marcu Bandulovici Bandini în “Codex Bandinius”. Se mai menţionează că biserica a fost arsă pe la 1626, iar tot ceea ce a mai rămas a fost luat de biserica romano-catolică de la Huşi.

În secolele XVIII-XX se înregistrează în diverse documente prezenţa catolicilor la Vaslui. Astfel, Gheorghe Ghibănescu în lucrarea sa “Vasluiul – studii şi documente” (1926) menţiona că la Vaslui nu erau mai mult de 20 de familii. Până la construirea bisericii, sfânta liturghie se oficia într-o casă particulară de către un preot de la Parohia catolică din Iaşi.

În anul 1942 se aprobă constituirea unui comitet de iniţiativă pentru construirea unei biserici catolice la Vaslui. Autorizaţia de construcţie a fost dată de Primăria oraşului Vaslui la 19 septembrie 1942. În mai puţin de un an de zile, construcţia bisericii a fost terminată, astfel încât sfinţirea bisericii cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” a avut loc pe data de 26 aprilie 1943, de către episcopul Mihai Robu.

Construcţia bisericii este de proporţii reduse în stilul gotic amestecat cu trăsături moderne, turnul de clopotniţă asimetric.

O dată cu reorganizarea administrativ-teritorială din februarie 1968, când oraşul Vaslui devine reşedinţă de judeţ, se remarcă venirea unui număr mare de credincioşi catolici.

Parohia catolică Vaslui, deschisă în anul 1986, prin dezmembrarea de la Huşi, are o filială în municipiul Bârlad.

Mănăstirea Moreni – sat Moreni, comuna Deleni
Mănăstirea Moreni

A fost întemeiată în secolul al XVI-lea, ca schit, în timpul domniei lui Petru Rareş. Biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” a fost construită pe la 1540 şi a fost refăcută după un incendiu în secolul al XVIII-lea, în jurul anului 1770. În secolul al XIX-lea, în preajma anului 1853 a fost ridicată o biserică nouă din lemn.

În 1958, schitul a fost desfiinţat şi reactivat ca mănăstire în anul 1990. În perioada 1986-1997 au avut loc lucrări de renovare a lăcaşului de cult. Biserica a fost ridicată pe fundaţie de piatră şi impresionează prin aspectul caracteristic al unei case ţărăneşti. De asemenea, păstreză pictura din secolele XVIII-XIX, ulei pe pânză şi ulei pe lemn.

Între 1990-1997 complexul monahal a fost completat cu edificii noi: biserica-paraclis, turnul-clopotniţă, chilii, trapeză, atelierele de pictură, croitorie, tricotaje şi broderie, muzeul de artă religioasă cu bibliotecă şi sala de lectură.

Mănăstirea Fâstâci – sat Fâstâci, comuna Cozmeşti
Mănăstirea Fâstâci

Mănăstirea Fâstâci, întemeiată de familia de boieri Palade în secolul al XVII-lea, a fost reclădită de domnitorul Mihai Racoviţă Cehan în secolul al XVIII-lea, de la care se mai păstreză numai biserica, monument deosebit de important pentru evoluţia arhitecturii din Moldova.

Biserica, zidită în 1721 în stil baroc monumental, impresionează prin plastica decorativă a faţadelor, împărţite în două registre şi ornamentate cu panouri.

Secularizată în anul 1862, a funcţionat ca biserică de mir până în anul 1992, când s-a redeschis mănăstirea. În urma cutremurului din 1990, monumentul a suferit grave avarii, necesitând lucrări de consolidare şi restaurare.

Ansamblul monahal actual cuprinde: biserica “Sfântul Nicolae ”(1721), turnul de poartă şi clopotniţa (1808), casele egumeneşti (1834) şi zidul de incintă (1834-1851).

La intrarea în incintă, pe latura de sud, se află un turn de clopotniţă construit de egumenul Iosif Gândul în anul 1808, în stil neoclasic, din piatră şi cărămidă. În prezent se mai păstrează două clopote de bronz, turnate în secolul al XVIII-lea.

Casa egumenească, construită în anul 1834, de egumenul Iosif Gândul, înglobând şi pivniţa, a suferit în timp numeroase transformări.

Zidul de incintă, executat din piatră brută cu mortar de var, a fost ridicat de către Iosif Gândul şi Chiril Strichide. Astăzi este surpat în cea mai mare parte.

Ansamblul Mănăstirii Floreşti - sat Floreşti, comuna Poieneşti
Ansamblul Mănăstirii Floreşti

Ansamblul Mănăstirii Floreşti (Biserica Sf. Ilie, turnul-clopotniţa, palatul egumenesc şi zidul de incintă) este unul dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii ecleziastice din eparhia Huşilor, construit în sec. XVI-XIX, în stil romanic.

Biserica a fost construită la sfârşitul secolului al XVI-lea de către vornicul Cârstea Ghenovici şi reclădită între anii 1686-1694 de către vornicul Gavriliţă Costachi, strănepotul ctitorului şi urmaşii săi. Biserica actuală a fost reclădită din temelii de egumenul Nil, între anii 1852-1859.

În anul 1806, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache a închinat aşezământul mănăstirii Esfigmenul de la muntele Athos, ajungând în 1814 în subordinea Patriarhiei din Constantinopol.

Lucrările au fost întrerupte din cauza secularizării averilor mănăstireşti din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi au fost finalizate de statul român, între anii 1879-1883, prin strădania episcopului Iosif Gheorghian, după un proiect întocmit de arhitectul Burelli.

În anul 1883, biserica Sfântul Ilie a fost declarată biserică parohială, funcţionând sub acest regim până în anul 1991.

Turnul-clopotniţă, amplasat în partea de sud a incintei, este construit de către egumenul Nil între anii 1852-1858 şi terminat în 1901 de către episcopul Iosif Gheorghian. Palatul egumenesc, aflat în partea de vest a bisericii, a fost construit în secolul al XVI-lea, refăcut din temelii de egumenul Nil între anii 1852-1858 şi terminat în 1880 cu destinaţia de spital. Zidul de incintă ilustrează tehnica de construcţie a sistemului de apărare a ansamblurilor monastice fiind construit în anul 1800 de către egumenul Ioasaf.

După secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, mănăstirea şi-a încetat activitatea. Lucrările întrerupte au fost finalizate de statul român între 1879-1901, biserica devenind de mir, iar palatul egumenesc spital. Mănăstirea a fost redeschisă în 1991.

Mănăstirea Mălineşti – sat Gârceni, comuna Gârceni

Schitul Mălineşti se află aşezat la o înălţime de 600 m, într-un loc pitoresc, înconjurat de păduri. Aici se află cel mai vechi aşezământ monahal de prin zonă, din care s-au păstrat biserica şi câteva construcţii anexe.

Biserica a fost ctitorită de obştea călugărească în 1826, avându-i ca meşteri pe Gheorghe şi Teodor, lângă biserica veche a schitului din 1762, întemeiat de ieromonahul Nicodim Hudici din Gârceni. Pe lângă schit a funcţionat o şcoală de cântăreţi bisericeşti, care şi-a încetat activitatea după secularizarea averilor mănăstireşti din 1863.

În anul 1925, biserica a fost reparată prin strădania episcopului Huşilor, Iacov Antonovici şi cu sprijinul material şi moral al mareşalului Constantin Prezan şi a soţiei sale.

În 1959, schitul a fost desfiinţat, iar biserica a devenit enorie, filială a parohiei “Sf. Nicolae” din Gârceni. În 1995, aşezământul monahal a fost reactivat ca mănăstire de călugări, în interiorul incintei construindu-se un paraclis şi chilii.

Mănăstirea păstrează iconostasul din secolul al XIX-lea, lemn sculptat, pictat în ulei. Fondul de carte veche, cu însemnări din secolele XVIII-XIX se află la Muzeul eparhial din Huşi.

Ansablul Mănăstirii Pârveşti – sat Pârveşti, comuna Costeşti

Biserica schitului cu hramul “Sfântul Nicolae” a fost refăcută între 1816-1820 de monahul Nicodim Popescu, împreună cu serdarul Gheorghe Gociu şi Ioan Nedelcu. La acea vreme schitul era deservit de 80 de călugări. Pe lângă biserică a funcţionat şi o şcoală.

În anul 1864 schitul a fost secularizat, iar biserica a devenit biserică de mir până în anul 1993 când a fost redeschisă mănăstirea de maici.

Biserica actuală, ctitoria monahului Nicodim Popescu din secolul al XIX-lea, impresionează atât prin tehnica de construcţie, armonia volumelor, sistemul de boltire şi decor cât şi prin aşezarea în cadrul natural.

Ansamblul monahal cuprinde două construcţii de lemn: biserica “Sf. Nicolae” şi turnul-clopotniţă. Situată în partea de vest a bisericii, clopotniţa este construită în acelaşi stil cu biserica, unică în eparhia Huşilor prin sistemul de îmbinare a bârnelor, structură şi decor.

După deschiderea mănăstirii, s-au adăugat chiliile, pe latura de vest a incintei. Întregul complex ilustrează evoluţia arhitecturii ecleziastice aflate la interferenţa intre arta populară şi cea cultă.

Mănăstirea Grădjeni – sat Grădjeni, comuna Fruntişeni

A fost ctitorită pe la 1862 de către vlădica Anania, al Episcopiei Huşilor, pe locul vechii biserici a schitului cu hramul “Sfântul Nicolae”. Prima biserică a schitului a fost ridicată în secolul al XVI-lea, în timpul domniei lui Petru Rareş. Schitul a fost întemeiat de către Cârstea Ghenovici şi familia Roşca din Bârlad.

După secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, schitul a fost desfiinţat. În 1930, a fost reînfiinţat prin strădania episcopului Huşilor, Iacov Antonovici, fiind ridicat în 1952 la rangul de mănăstire. Desfiinţată în 1959, mănăstirea a fost redeschisă în 199_, primind al doilea hram “Sfânta Treime”.

Între 1897-1997, biserica a fost renovată, construindu-se în jur zidul de incintă, un paraclis şi chilii.

Biserica zidită din piatră şi cărămidă are plan triconc, cu absida altarului semicirculară şi turn clopotniţă pe pridvor. Naosul adăposteşte icoana împărătească “Maica Domnului cu Pruncul”, făcătoare de minuni, datând din secolul al XIX-lea, pictată în ulei pe lemn, riză argintată.

Mănăstirea Bujoreni – comuna Zorleni
Mănăstirea Bujoreni

Mănăstirea Bujoreni a fost întemeiată pe la mijlocul secolului al XVI-lea, ca schit al familiei Bujoreanu, pe moşia cu acelaşi nume, într-un loc retras din pădure. Schitul de călugări s-a numit pentru prima dată schitul Măgaru, iar apoi pentru o scurtă perioadă de timp, schitul Murgeni.

În anul 1711, în vremea Cantimireştilor, schitul a fost refăcut de către clucerul Gavril Costachi. Fiul acestuia, Ieromonahul Ioanichie Costachi, a zidit în anul 1840, o nouă biserică din piatră şi cărămidă. În 1911, schitul era întreţinut de Casa Regală, prin Administraţia moşiei Zorleni, devenită domeniu regal din 1883.

Pe timpul episcopului de Huşi, Nifor Criveanu, mănăstirea a fost reînfiinţată, urmând ca pentru a treia oară să fie reînfiinţată în anul 1990 cu hramurile “Izvorul tămăduirii” şi “Adormirea Maicii Domnului”.

Între anii 1994-2002 s-a întregit ansamblul cu chilii noi şi alte anexe gospodăreşti, împrejmuindu-se incinta cu gard de piatră. De asemenea mănăstirea a fost restaurată în perioada 2001-2002, păstrându-se planul triconc, cu absida altarului semi-circulară şi turnul-clopotniţă în partea de vest. Aşezământul monahal adăposteşte mormântul ctitorului, într-o nişă aflată în peretele dintre naos şi pronaos.